Orbecaind dupa iubire

Traim intr-o lume exterioara rece si agitata, lumea dualitatii materiale, a miscarii perpetue intre pozitiv si negativ, dar cel mai nefericit, al luptei neincetate a egoului prea individualist ca sa ne permita a traii la nivelul superior unde e capabila sa se ridice constiinta noastra....
In aceasta lume ne vanam si ne devoram unii pe altii, manati de propriile nevoi mereu flamande, vanam frumusetea pentru a ne satisface vanitatea si poftele trupesti, vanam admiratia si ne luptam sa supunem, sa fim mereu deasupra castigatori, pentru a ne intarii propria forta, renumele, pentru a ne satisface nevoia de control; mintim, manipulam, intindem capcane, ne ascundem slabiciunile proprii si cautam puncte slabe in care sa lovim...sa ne aparam, si cu cat avem lucruri mai efemere si lipsite de valoare de aparat cu atat suntem mai inconstienti si luptam mai inversunati pentru ele!
Lupta si iar lupta, si intre cine Doamne, intre oameni care pot avea totul... cu un sarut!

...in lumea dinlauntru...

Poate ati auzit de ea, poate simtiti mici franturi, poate parti mari vi s-au naruit in chin si zgomot inspaimantator, poate alte parti exalta si sarbatoresc vesele si va umplu de fericire... minunatul taram al emotiilor si sentimentelor... singurul loc ramas in aceasta lume unde se mai pot intampla minuni, unde mai poate incapea perfectiunea, unde mai poate salasluii fericirea adevarata, unde se naste, arde, moare si renaste mereu iubirea...

...iubirea...

Cat de mult ne straduim sa o definim, sa o intelegem, si de ce? Ca sa o putem vana si pe ea bineinteles... ne imaginam poate ca-i vom descoperii slabiciuni si intinde capcane ca sa o prindem si controlam?
Ce frumos ca ea vine din alta lume si nu o putem atinge... ce pacat ca multi dintre noi nu o stim vedea...
Iubirea e cel mai pur sentiment ce poate stralucii in mii de emotii, se arata mintii ca o nebunie, se simte in trup ca un foc de artificii, bubuind in inima, explodand stralucitoare in priviri, ti se pare ca s-a pravalit peste tine din sufletul altcuiva desi se poate naste numai din inima ta, ti se pare ca frumusetea, caldura celuilalt te ajuta sa o simti desi ceea ce simti e propria frumusete si caldura...
Si totusi daca e asa mare si coplesitoare de ce e atat de greu de vazut, de descoperit?...

...cautand iubirea...

Ce nebunie, as merge pana capatul lumii si inapoi in cautarea persoanei care imi va descoperii mie insumi iubirea din propria-mi inima! Oare ce tot caut, oare de ce am nevoie, oare... oare... oare...oare drumul asta nu e defapt doar dezvatarea dureroasa de instictul meu de vanator... lumea din afara m-a initiat cu emfaza si perseverenta in materialismul ei galagios iar lumea launtrica abia ma poate chema soptit printre zanganele de arme si armuri ale egoului.
Norocosii prind franturi din chemarea ei: "iubeste", "daruie neconditionat", "increde-te", "simte", "fa gesturi nebunesti", "iarta", "schimba-te", "sacrifica-te", "plange", "rade"...

Simt ca e o lume minunata inlauntrul meu... si al tau... si al lor... si al tuturor... nu o fantezie ci o nebunie minunata de sentimente si emotii, si ne vom cauta mereu unii pe altii, ne vom vana si ranii, pana intr-o zi cand sleiti de lupta, cu armele si armurile rupte, vom cadea-ngenunchi asteptandu-ne resemnati sfarsitul si-n clipa aceea se va intampla o minune si vom auzi o chemare...