Stim sa ne tesem visele chiar si din întunericul noptii, dar uneori ne e greu sa le dezvaluim în cuvinte si aproape
imposibil sa le transformam în realitate. Adunate în inimi, le purtam în priviri, sperând ca cei care stiu privi adânc
în ele o sa le descopere. Si cât ne bucuram când reusim sa gasim pe cineva capabil de asa ceva.
Îl înalti printre stele si îl adori, încredintându-i inima cu toata încrederea si toate sperantele tale.
- Tu esti visul meu cel mai minunat, îi zâmbi Valentina divin, mângâindu-i chipul.
- Tu esti gândul meu cel mai frumos, îi raspunse Radu.
Se privira amândoi cu o imensa recunostinta în priviri, întelegând cât de norocosi sunt ca se au, întelegând ca sunt
împlinirea viselor fiecaruia, ca iubirea lor e curata si îsi pot împodobi sufletul cu ea.
Îmbratisati, cu trupurile usurate de povara dorintei, cei doi îsi savurau în sfârsit toata dragostea pura din
priviri mângâindu-si tandri chipurile fericite. O împlinire minunata li se citea pe ele. În acele momente speciale
amândoi simteau ca au primit tot ce si-ar putea dori vreodata, ca au totul si nu le lipseste absolut nimic.
- Daca as fi poet cred ca ti-as scrie acum cea mai minunata poezie!
- O, dar nu e nevoie sa o scrii iubire, am ascultat-o deja, e superba, e divina, de nedescris, îti multumesc îngerul meu!
- Minunat-o! îi striga Radu rasfatând-o cu un sarut dulce. Poezia esti tu, eu nu fac decât sa te recit...
si întradevar unele versuri sunt pur si simplu divine, ca rimele pe care nu ma mai satur sa le sorb din sfârcurile
astea tari si catifelate, zise el mângâindu-i pofticios sânii.
Valentina izbucni într-un râs fericit si Radu se opri privindu-i intens si fermecat chipul dulce.
- Si ochii acestia... ochii acestia sunt opera vietii mele, uite cu câta fericirea i-am desavârsit, cu fericirea mea...
fericirea mea arde în ochii tai acum iubire, trebuie sa am mare grija de ea!
O lacrima mare de fericire se rostogoli din privirea ei, Radu o fura repede cu un sarut dar nu se opri:
- Stii, se spune ca în viata nu trebuie sa te legi obsesiv de nimic, ca trebuie sa aprinzi focul iubirii în tine
si sa o darui neconditionat lumii. Dar eu mi-am sadit gradini în inima ta, Valentina, mi-am construit acolo coltul meu
de paradis pe pamânt, si nu sunt legat de tine, sunt o parte din tine; nimic din ceea ce îti darui nu are cum sa fie conditionat
pentru ca îti apartine deja! Eu sunt frunza, tu esti floarea, eu sunt norul, tu esti ploaia, eu sunt vântul tu esti mireasma,
eu sunt pamântul tu esti cerul, eu sunt barbatul tu esti femeia, al unui singur suflet unit...
- Filozoful meu, eu n-as fi stiut-o pune atât de frumos în cuvinte
dar ti-am repetat aceste lucruri în fiecare sarut, în fiecare
zâmbet, în fiecare mângâiere.
- Da, am simtit.
- Te iubesc Radu!
El îsi întari strânsoarea îmbratisarii ridicând-o deasupra lui. Cu capul culcat peste piept, Valentina îi asculta vrajita cântecul inimii.
- Ce frumos ma cheama, sopti ea, ma simt ca un copil care s-a pierdut de mama lui în cel mai întunecat colt
de lume si acum, ca prin minune, o aude strigându-l. În bratele tale lumea se lumineaza mereu, as vrea sa putem ramâne asa toata viata.
- Lumea e nebuna, tu asculta-ti inima... asculta-mi inima...
- O ascult, te ascult, îi sopti ea rasfatându-i pieptul cu sarutari.
În camera se facuse întuneric deplin. Îmbratisati, cei doi îsi ascultau fermecati rasuflarile linistite.
Cu zâmbete fericite pe buze adormira ascultându-se si se întâlnira din nou în vis undeva sus de tot,
printre nori, printre îngeri, iubindu-se din nou...
Si nu, povestea nu se sfârseste aici, pentru ca aceasta nu e o poveste, aceasta poate fi un crâmpei din viata ta,
doar povestile se sfârsesc, tu, daca stii iubi, poti fii fericit pentru TOTDEAUNA!
