Poezii de dragoste

Craiasa din povesti

Neguri albe, stralucite
Naste luna argintie,
Ea le scoate peste ape,
Le intinde pe cimpie;

S-adun flori în sezatoare
De painjen tort sa rumpa,
Si anina-n haina noptii
Boabe mari de piatra scumpa.

Linga lac, pe care norii
Au urzit o umbra fina,
Rupta de miscari de valuri
Ca de bulgari de lumina,

Dindu-si trestia-ntr-o parte,
Sta copila lin plecata,
Trandafiri arunca rosii
Peste unda fermecata.

Ca sa vad-un chip, se uita
Cum alearga apa-n cercuri,
Caci vrajit de mult e lacul
De-un cuvint al sfintei Miercuri:

Ca sa iasa chipu-n fata,
Trandafiri arunca tineri,
Caci vrajiti sunt trandafirii
De-un cuvint al sfintei Vineri.

Ea se uita... Paru-i galben,
Fata ei lucesc în luna,
Iar în ochii ei albastri
Toate basmele s-aduna.

Fat-Frumos din tei

-- "Blanca, afla ca din leagan
Domnul este al tau mire,
Caci nascuta esti, copila,
Din nevrednica iubire.

Mâni în schit la sfânta Ana
Vei gasi la cel din stele
Mângâierea vietii tale,
Mântuirea fetei mele."

-- "Nu voi, tata, sa usuce
Al meu suflet tânar, vesel :
Eu iubesc vânatul, jocul;
Traiul lumii altii lese-l.

Nu voi parul sa mi-l taie
Ce-mi ajunge la calcâie,
Sa orbesc cetind pe carte
În fum vânat de tamâie."

-- "Stiu mai bine ce-ti prieste,
Las' de-a lumii orice gând,
Mâni în zori de zi pleca-vom
Catre schitul vechi si sfânt."

Ea aude -- plânge. -- Parca
Îi venea sa plece-n lume,
Dusa de pustie gânduri
Si de-un dor fara de nume.

Si plângând înfrâna calul,
Calul ei cel alb ca neaua,
Îi neteaza mândra coama
Si plângând îi pune seaua.

S-avânta pe el si pleaca
Paru-n vânturi, capu-n piept,
Nu se uita înainte-i,
Nu priveste îndarapt.

Pe carari pierdute-n vale
Merge-n codri far' de capat,
Când a serei raze rosii
Asfintind sin ceruri scapat.

Umbra-n codri ici si colo
Fulgereaza de lumine...
Ea trecea prin frunza-n freamat
Si prin murmur de albine ;

În mijloc de codru-ajunse
Lânga teiul nalt si vechi.
Unde-izvorul cel de vraja
Suna dulce în urechi.

De murmur duios de ape
Ea trezita-atunci tresare,
Vede-un tânar, ce alaturi
Pe-un cal negru sta calare.

Cu ochi mari la ea se uita
Plini de vis, duiosi plutind,
Flori de tei în paru-i negru
Si la sold un corn de-argint.

Si-ncepu încet sa sune
Fermecat si dureros --
Inima-i crestea de dorul
Al strainului frumos.

Parul lui i-atinge parul
Si aruci c-obrazul ros
Ea apleaca gene lunge
Peste ochii cuviosi.

Iar pe buze-i trece-un zâmbet
Înecat, fermecator,
Care gur-abia-i deschide
Cea uscata de amor.

Când cu totului rapita
Se-ndoi spre el din sele,
El înceata din cântare
Si-i grai cu grai de jele,

S-o cuprinde de calare --
Ea se apara c-o mâna,
Însa totusi lui se lasa,
Simte inima ca-i plina.

Si pe umarul lui cade
Al ei cap cu fata-n sus ;
Pe când caii pasc alaturi,
Ea-l privra cu suflet dus.

Numai murmurul cel dulce
Din izvorul fermecat
Asurzeste melancolic
A lor suflet îmbatat.

Lun-atunci din codri iese,
Noaptea toata sta s-o vada,
Zugraveste umbre negre
Pe camp alb ca de zapada.

Si mereu ea le lungeste,
Si urcând pe cer le muta,
Dar ei trec, se pierd în codri
Cu viata lor pierduta.

La castel în poarta calul
Sta a doua zi în spume,
Dar frumoasa lui stapâna
A ramas pierduta-n lume.