Peste-a lumii nemurire
Daduse timpul zamislire
Lacrimei pamantului
Ea, povara vantului,
Cand un fulger spantecase
Spuma marii fioroase
Se-mplini dintr-o furtuna
Si din razele de luna
Doua aripi subtirele,
Iar din fulgerele grele,
Intr-un cuib de stanci inalt,
Inflorise trupul cald.
Farmec ingeresc de forme,
Aerul ce il adoarme
Peste ochii dezbracati
Si-a lasat peste-a ei spuma
Bland culoarea cea mai pura,
Soarele cand rasarii
Vie-ntreaga o gasii,
Si-ntr-o sfanta adorare
Se topi peste a ei zare.
Mandra-a stelelor mireasa
Peste piatra colturoasa
Se asterne ca o soapta
In urechea-nfiorata,
Si-ntrun necuprins mister
Cu o sarutare pier
Peste stanci buzele-i ude,
Piatra se-nfioara-n unde
Si o voce neumana
Geme bland, din suflet…
„mama”.
