Lucian Blaga      
Poezii de dragoste      

Catrenele dragostei                        

Draga-mi este dragostea
bântuita de sprâncene,
de sprâncene pamântene,
lungi, piezis-rasaritene.

Draga-mi este dragostea,
soarele din an în veac,
dragostea ce poarta-n ea
moarte-ades si-ades un leac.

Spune-se ca-n holda coapta
macul îl dezbraci c-o soapta.
Draga-mi este dragostea
care zice: nu si da.

Draga-mi este dragostea,
mare face inima,
mare pe cât lumea-zare,
mica pe cât lacrima.

Draga-mi este dragostea
care face stea si stea
din pamânturile noastre -
prin poienile albastre.

Sângele îsi stie visul.
Draga-mi este dragostea
cu-naltimile si-abisul
si cu ce mai are-n ea.

Draga-mi este dragostea -
locului nu pot s-o tin,
caci frumsetea ei dispare
în frumsetile-i ce vin.

Draga-mi este dragostea,
draga uneori furtuna
si-un pacat pe care-l arde
pe la miezul noptii luna.

Din aleanul trupului
sufletul se naste.
Draga-mi este dragostea
ce de ani ma paste.

Dragostea ne-o tina zeii,
sa ne-ncânte funigeii
ca urzeala inului
firele destinului.

Cantec in doi                        

Si vine toamna iar'
ca dup-un psalm aminul.
Doi suntem gata sa gustam
cu miere-amestecat veninul.

Doi suntem gata s-ajutam
brindusile ardorii
sa infloreasca iar' în noi
si-n toamna-aceasta de apoi.

Doi suntem, când cu umbra lor
ne impresoara-n lume norii.
Ce ginduri are soarele cu noi --
nu stim, dar suntem doi.

Dorul                        

Setos iti beau mirasma si-ti cuprind obrajii
cu palmele-amindoua, cum cuprinzi
în suflet o minune.
Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stam.
Si totusi tu-mi soptesti: "Mi-asa de dor de tine!"
Asa de tainic tu mi-o spui si dornic, parc-as fi
pribeag pe-un alt pamânt.

Femeie,
ce mare porti în inima si cine esti?
Mai cânta-mi inc-o data dorul tau,
sa te ascult
si clipele sa-mi para niste muguri plini,
din care infloresc aievea -- vesnicii.

Iubire                        

Iubesti - când ulciorul de-arama
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori si de toamna,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubesti - când suava icoana
ce-ti faci în durere prin veac
o tii înramata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubesti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânti sa culegi printre umbre
balaiul surâs al comorii.

Iubesti - când simtiri se desteapta
ca-n lume doar inima este,
ca-n drumuri la capat te-asteapta
nu moartea, ci alta poveste.

Iubesti - când întreaga faptura,
cu schimbul, odihna, furtuna
îti este-n aceeasi masura
si lava patrunsa de luna.

Vei Plânge Mult Ori Vei Zâmbi?

Eu
nu ma caiesc,
c-am adunat în suflet si noroi-
dar ma gândesc la tine.
Cu gheare de lumina
o dimineata-ti va ucide-odata visul,
ca sufletul mi-asa curat,
cum gândul tau il vrea,
cum inima iubirii tale-l crede.
Vei plânge mult atunci ori vei ierta?
Vei plânge mult ori vei zâmbi
de razele acelei dimineti,
în care eu ti-oi zice fara umbra de cainta:
"Nu stii, ca numa-n lacuri cu noroi în fund cresc nuferi?"