Nichita Stanescu      
Poezii de dragoste      

Luna în câmp                    

Cu mana stânga ti-am întors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,
zvelti vanatori, în arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana stânga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire
pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.

Eu te privesc în ochi si-n jur sa sterg copacii
In ochii tai cu luna ma rasfrang
... si ai putea, uitand, sa ne strivesti în gene
dar chipul ti-l intorn, pe bratul stâng.

Leoaica tânara iubirea                        

Leoaica tinara, iubirea
mi-ai sarit în fata.
Ma pindise-n incordare
mai demult.
Coltii albi mi i-a infipt în fata,
m-a muscat leoaica, azi, de fata.

Si deodata-n jurul meu, natura
se facu un cerc, de-a-dura,
când mai larg, când mai aproape,
ca o stringere de ape.
Si privirea-n sus tisni,
curcubeu taiat în doua,
si auzul o-ntilni
tocmai lânga ciorcarlii.

Mi-am dus mâna la sprinceana,
la timpla si la barbie,
dar mâna nu le mai stie.
Si aluneca-n nestire
pe-un desert în stralucire,
peste care trece-alene
o leoaica aramie
cu miscarile viclene,
inca-o vreme,
si-nca-o vreme...

Ce bine ca esti                        

Ploaie în luna lui Marte                        

Ploua infernal,
si noi ne iubeam prin mansarde.
Prin cerul ferestrei, oval,
norii curgeau în luna lui Marte.

Peretii odaii erau
nelinistiti, sub desene în creta.
Sufletele noastre dansau
nevazute-ntr-o lume concreta.

O sa te ploua pe aripi, spuneai,
ploua cu globuri pe glob si prin vreme.
Nu-i nimic, iti spuneam, Lorelei,
mie-mi ploua zborul, cu pene.

Si ma-naltam. Si nu mai stiam unde-mi
lasasem în lume odaia.
Tu ma strigai din urma: raspunde-mi, raspunde-mi,
cine-s mai frumosi: oamenii?... ploaia?...

Ploua infernal, ploaie de tot nebuneasca,
si noi ne iubeam prin mansarde.
N-as mai fi vrut sa se sfirseasca
niciodata-acea luna-a lui Marte.

Viata mea se ilumineaza                        

Parul tau e mai decolorat de soare,
regina mea de negru si de sare.
Tarmul s-a rupt de mare si te-a urmat
ca o umbra, ca un sarpe dezarmat.

Trec fantome-ale verii în declin,
corabiile sufletului meu marin.

Si viata mea se ilumineaza,
sub ochiul tau verde la amiaza,
cenusiu ca pamantul la amurg.
Oho, alerg si salt si curg.

Mai lasa-ma un minut.
Mai lasa-ma o secunda.
Mai lasa-ma o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-ma o briza, o unda.
Mai lasa-ma un anotimp, un an, un timp.

Poveste sentimentala                        

Pe urma ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei,
tu - la cealalta,
ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi,
inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit,
si deodata,
îmi lasam un genunchi,
iar cotul mi-infigeam în pamânt,
numai ca sa privesc iarba-nclinata
de caderea vreunui cuvint,
ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi,
inainte si inapoi,
si cu cât te iubeam mai mult, cu atât
repetau, intr-un virtej aproape vazut,
structura materiei, de la-nceput.

Emotie de toamna                        

Catre Galateea                        

Muzica                        

Deodata au venit pe sub copaci.
Duceau cu ei o chitara
care lasa în seara
o umbra grea, triunghiulara.

Dupa aceea au inceput sa cânte
si melodia a intins spre tine
bratele ei reci.

Melodia intindea spre tine
bratele ei feline, bratele ei reci,
si n-am simtit când te-a-mbratisat
cu imbratisarea
pe care uneori ti-o da inserarea,
electric si-ntunecat.

Melodia ospata din tine
cum ospateaza dintr-o prada
o forfota de raci.
Deodata au plecat de sub copaci.
Duceau cu ei o chitara
cu o umbra grea, triunghiulara,
smulsa din seara, rupta din seara.

Când mi-am întors spre tine chipul
vazui doar un schelet ce-l lustruia
nisipul.

O, draga mea, iubita mea,
femeia mea,
bine-ai venit dintotdeauna.
Ti-am sarutat arcada, sternul,
osul suav ce-mpodobeste mâna,
scheletul clipei strabatind eternul...

În dulcele stil clasic                        

Ma invelesc de frig intr-o speranta
cum se-nveleste soba nou zidita
în reliefuri de faianta
cu focul pururi logodita.

Nu pune mana peste mine daca-i vara
caci n-ai sa intelegi nimic
stimata doamna-domnisoara
din frig.

Ci vino când nu merge nimeni
când nu avem picioare, vino
dar mai ales când voi fi orb,
lumino.

De dragoste                        

Ea sta plictisita si foarte frumoasa
parul ei negru este suparat
mâna ei luminoasa
demult m-a uitat, -
demult s-a uitat si pe sine
cum atirna pe ceafa scaunului.
Eu ma inec în lumine
si scrisnesc în crugul anului.
Ii arat dintii din gura,
dar ea stie ca eu nu rid,
dulcea luminii faptura
mie, pe mine ma infatiseaza pe când
ea sta plictisita si foarte frumoasa
si eu numai pentru ea traiesc
în lumea fioroasa
de sub ceresc.

A mea                        

Singurateca ea ma asteapta sa-i vin acasa,
In lipsa mea ea se gindeste numai la mine,
ea cea mai draga si cea mai aleasa
dintre roabele sublime.

Ei i se face rau de singuratate
ea sta si spala tot timpul podeaua
pâna o face de paisprezece carate
si tocmai sa calce pe dinsa licheaua.

Ea spala zidul casei cu mâna ei
si atirna pe dinsul tablouri
ca sa se bucure derbedeul, e-hei
cazut de la usa-n ecouri.

Ea isi asteapta barbatul betiv
Ca sa-i vina acasa
si degetele albe si le misca lasciv
pentru ceafa lui cea frumoasa.

Pregatindu-i-le de dezbatat
ea tine în boluri si zeama acra,
parul lung si negru si-l intinde de la usa spre pat
sa nu greseasca barbatul niciodata
drumul predestinat.

Tinerii                        

Estompare                        

Din ce în ce te stingi, te stergi
de peste sternul meu, faptura,
dira lucinda si, de melci,
tandra arsura.

Abia te tin intr-un cuvint,
ori în albastrul meu iris,
iarba-ncoltind dintr-un pamânt
de somn, de vis.

Daca-nchid ochiul, te strivesc în pleoape,
daca respir, te-mping în aer,
neoglindito peste ape
tu, dulce vaer.

Ah, vine norul si ma sterge
cu un burete foarte rece.
Ramin ce-am fost, un tron de rege
din care ai plecat de mult...